Șase moldoveni aflaţi în Afganistan vor fi evacuaţi cu un avion militar al României
Cei şase moldoveni aflaţi în Afganistan vor fi evacuaţi cu un avion militar al României. Ministerul de Externe de la Chişinău e în legătură permanentă cu omologii români pentru a-şi coordona acţiunile.
Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, a declarat că cetăţenii noştri, membri ai echipajului unui elicopter utilizat de ONU, sunt într-un loc sigur. Ei vor fi evacuaţi atunci când tranzitul spre aeroport va fi posibil.
"Din cauza condițiilor de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul, accesul cetățenilor spre aeroport nu a putut fi realizat până la acest moment.", a relatat Daniel Vodă, purtător de cuvânt al MAEIE.
România a trimis un avion militar la Kabul pentru evacuarea cetăţenilor săi. Doi români au fost deja evacuaţi în Pakistan, iar 14 abia au ajuns la aeroport. Cei din urmă vor fi transportaţi la Islamabad cu următorul zbor.
Încă un cetăţean român, care lucrează pentru un program al ONU, a anunţat că vrea să fie evacuat, dar încă nu a reuşit să ajungă la aerogară. Alţi 17 cetăţeni români care se află în Afganistan nu au solicitat repatrierea, menţionând că au propriile planuri de evacuare stabilite de angajatorii lor. Ei se vor întoarce în România cu zboruri puse la dispoziţie de companiile pentru care lucrează