Şase persoane, arestate în cazul jafului de la un magazin de ceasuri de lux din Capitală
Șase membri ai unui grup criminal au fost arestați de oamenii legii, fiind învinuiţi de comiterea unui atac tâlhăresc într-un magazin de ceasuri prețioase din Capitală, la finele anului trecut.
Operațiunea de reținere a fost organizată de Procuratura Capitalei, de comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii, Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău, Departamentul Poliţie de Frontieră şi autorităţile competente ale Ucrainei, Austriei şi Italiei, care au întreprins o serie de acţiuni de urmărire şi măsuri speciale de investigaţie.
Cazul a avut loc în seara zilei de 18 decembrie 2015, când patru indivizi mascaţi au intrat cu arme într-un magazin de ceasuri de lux, de pe strada Columna, spărgând ulterior vitrinele, din care au sustras 39 de ceasuri, a căror valoare se estimează la peste 5 milioane de lei.
Operațiunea de reținere a infractorilor a început în data de 7 mai 2016, atunci când la Punctul de trecere a frontierei Palanca a fost oprit un automobil, în care se aflau doi dintre membrii grupării criminale, la care au fost depistate şi ridicate 6 ceasuri.
Potrivit informaţiilor operative, bunurile sustrase urmau să fie transportate pe teritoriul Ucrainei pentru a fi vândute.
Ulterior au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile persoanelor bănuite de implicare în cazul jafului, unde au fost depistate şi ridicate arme şi muniţii deţinute ilegal, ceasuri, acte de identitate false, bijuterii şi bani.
Pentru infracțiunile comise, indivizii riscă până la 15 ani închisoare.
- JAF SPECTACULOS! Patru bărbaţi înarmaţi şi mascaţi au luat cu asalt un magazin de lux (VIDEO)
- JAF ca în filme la un magazin din Capitală. Paznicii, bătuţi de câţiva indivizi cu cagule pe cap
- RECOMPENSĂ URIAŞĂ. Cât oferă magazinul de ceasuri JEFUIT pentru informaţii despre hoţi
- SUMA URIAŞĂ "încasată" de hoţi în urma TÂLHĂRIEI din magazinul de ceasuri de lux din Capitală. VIDEO EXCLUSIV
- Moldovenii, tot mai faimoşi în Italia! Un frate şi o soră, reţinuţi pentru furt într-un magazin
- Ceasuri de valoare, furate din Moldova şi Italia, au fost descoperite la vama Palanca