Şase pistoale au fost descoperite în bagajul unui moldovean în vama Vadul-lui-Vodă
Embed:
Şase pistoale şi muniţii pentru ele au fost descoperite în vama de la Vadul-lui-Vodă, în bagajul unui cetăţean moldovean care se întorcea cu autobuzul din oraşul ucrainean Harkov.
El a recunoscut că a cumpărat aceste arme dintr-un magazin specializat din Ucraina, pentru a le vinde la Chişinău, însă nu le-a înscris în declaraţia vamală.
Potrivit unui comunicat difuzat de Departamentul Vamal, arsenalul a fost transmis pentru expertiză la Ministerul de Interne, care va stabili dacă aceste arme sunt pneumatice, aşa cum susţine pasagerul asupra căruia au fost găsite, sau arme de foc.
În cel din urmă caz, ar fi prima tentativă de transport ilicit a şase arme de foc descoperit de ofiţerii de la fraude vamale.