SAT TERORIZAT de hoții de locuințe! Oamenii stau cu frica în sân
Localnicii din satul Vorniceni, raionul Străşeni, stau cu frica-n sân, după ce în ultima lună au fost comise 20 de furturi de locuinţe.
Hoţii dau spargerile atunci când stăpânii lipsesc de acasă şi fură bijuterii şi bani.
Numărul mare de spargeri a determinat azi conducerea Inspectoratului General al Poliţiei să se deplaseze în localitate, unde a avut o şedinţă cu autorităţile publice locale şi şefii poliţiei raionale.
IGP a iniţiat o anchetă de serviciu pentru nereguli în investigarea acestor infracţiuni de IP Străşeni.
Într-o casă a cărei stăpâni sunt plecaţi la muncă în străinătate, hoţii au dat busna seara.
Locuinţa era supravegheată în timpul zilei de părinţii stăpânei, care au descoperit a doua zi dimineaţă că locuinţa fiicei sale a fost prădată.
Oaspeţii nepoftiţi au cotrobăit prin toată casă şi au furat bijuterii din aur, aproape două mii de lei şi 100 de euro.
"Erau aici trei "braslete" din aur şi două "jguturi", şi unul de căsătorie al ginerului. Asta era plină cu bănuţi. Am găsit numai trei bănuţi şi pe asta au răsturnat-o şi au luat-o", a spus locuitoare a satului Vorniceni, Ana Luţă.
Oamenii spun că nu mai au linişte de când furturile sunt la ordinea zilei în satul lor.
Autorităţile publice locale susţin că au oferit suport oamenilor legii pentru prevenirea acestor infracţiuni, dar şi descoperirea celor comise deja.
"Am asigurat, nu câte 4-5 cum s-a solicitat voluntari din localitate dar au fost câţi 15-20 pe seară, pe noapte, care au patrulat şi au încercat împreună cu poliţia să soluţioneze problema", a menţionat primarul satului, Vasile Tofan.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Străşeni declară că nu are suspecţi reţinuţi în aceste cazuri, deocamdată.
"Se întreprind un şir de măsuri pentru a fi descoperite infracţiunea dată. Cunoaştem doar că este o grupare care săvârşesc aceste infracţiuni", a declarat şeful IP Străşeni, Petru Scoarţă.
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari, a constatat însă anumite nereguli, care l-au determinat să deschidă o anchetă de serviciu.
În urma acestor cazuri, au fost iniţiate până acum şapte cauze penale pentru furt. În celelalte, anchetele sunt în proces de iniţiere.
În satul Vorniceni locuiesc în jur de cinci mii de oameni.