Satelitul pierdut de Rusia la sfârșitul lunii trecute a fost cauzat de o EROARE DE CALCUL
Pierderea unui satelit ce a fost lansat la sfârșitul lunii noiembrie de pe cosmodromul Vostochny (Vostocinîi), inaugurat recent în Orientul Îndepărtat al Rusiei, a fost cauzată de o eroare de calcul, au anunțat marți reprezentanții agenției spațiale ruse Roscosmos.
Pe 28 noiembrie, Rusia a pierdut contactul cu satelitul meteorologic Meteor, lansat cu câteva ore mai devreme la bordul unei rachete Soyuz de pe noul cosmodrom Vostochny, scrie Agerpres.ro.
"Algoritmul sistemului de navigație a determinat o orientare incorectă pentru decolarea treptei superioare (a satelitului) după ce s-a detașat de rachetă", a declarat pentru agenția de presă rusă Interfax vicepreședintele Roscosmos, Alexander Ivanov.
În consecință, treapta superioară a satelitului a efectuat o rotație într-un sens contrar, fapt ce a dus la pierderea sa, a precizat oficialul rus, care a vorbit despre o "situație neobișnuită".
"Din păcate, ne-am confruntat cu o problemă care nu este legată de calitate, de rigoarea din industrie (industria spațială, n.r.), ci de particularitatea programului informatic utilizat", care are deja o vechime de funcționare de 20 de ani, a adăugat Ivanov.
Următoarea lansare a unei rachete rusești, programată inițial pe 22 decembrie, a fost amânată, a precizat același oficial.
Pierderea acestui satelit meteorologic — care era însoțit de 18 echipamente aparținând unor instituții și companii din Canada, Statele Unite, Japonia, Germania, Suedia și Norvegia — reprezintă un nou eșec răsunător al industriei spațiale ruse, care a avut parte de mai multe incidente neplăcute în ultimii ani.
Construit cu un cost total cuprins între 300 de miliarde și 400 de miliarde de ruble (4 miliarde — 5,3 miliarde de euro), cosmodromul Vostochny a avut parte în aprilie 2016 de un prim incident în momentul în care lansarea unei rachete a fost anulată in extremis, din cauza defectării unui cablu.
- Atentate cu eșec în Rusia. Pe parcursul anului 2017, peste 18 atacuri teroriste au fost prevenite
- Comitetul Olimpic Rus confirmă participarea sportivilor săi la JO 2018
- Rusia a blocat site-urile organizațiilor străine active pe teritoriul său
- Liderii din Uniunea Europeană vor prelungirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei până la mijlocul lui 2018