Satul Palanca împlineşte astăzi 600 de ani
Satul Palanca din raionul Ştefan-Vodă împlineşte astăzi 600 de ani de la înfiinţare. În ultimii ani, însă, teritoriul din zona localităţii Palanca a devenit un motiv de dispută între localnici şi guvernanţi. Problema constă în cedarea unei porţiuni de teren Ucrainei, fapt pentru care locuitorii îşi fac griji, deoarece, prin cedarea definitivă a celor aproximativ 8 kilometri de traseu, nu vor avea acces la cele aproape o mie de hectare de terenuri, aflate de partea cealaltă a drumului.
Segmentul de autostradă Odesa–Reni din Palanca a ajuns sub jurisdicţia Ucrainei în urma unui Acord semnat la 18 august 1999. Ucraina vrea însă şi teritoriul de sub această autostradă. În Acord se stipulează expres că “segmentul transmis este proprietate a Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova.“
Acum câteva zile, deputatul ucrainean Oleg Bilorus afirma că, în cel mult jumătate de an, Ucraina va obţine actul de proprietate asupra terenului