Satul Tricolici din raionul Căuşeni a rămas doar pe hartă. Din cele peste o sută de gospodării, astăzi în sat au mai rămas doar patru case locuite. Cei şapte săteni care se împotrivesc plecării din Tricolici sunt bătrânii care nu vor să îşi părăsească locuințele la care au muncit o viaţă. Sunt zile întregi când localnicii nu au cui spune "Bună ziua".

La o margine de sat i-am găsit acasă pe soţii Ion şi Daria Ostapenco. Bătrânii îşi amintesc cu drag de perioada când satul era plin de viaţă.

''Ştiţi cum a apărut? Era după război, foamete, oamenii nu aveau unde trăi şi au venit aici. Erau mai mult de o sută de gospodării.''

Casa în care locuiesc acum gospodarii este construită încă de bunicul Dariei Ostapenco.

''Bunicul meu Grigorievchi a construit această casă. Vroia o familie mare, credea că o să rămână cineva aici, dar a fost războiul. Am rămas să trăiesc aici doar eu", spuen o locuitoare a satului, Daria Ostapenco. 

Din cei trei copii ai familiei, niciunul nu a rămas în sat. Fiica este plecată peste hotare, un fiu locuieşte în satul vecin, iar altul la Chişinău. Sunt zile întregi când bătrânii nu văd pe nimeni pe străzile satului care altă dată era plin de viaţă.

''Colhozul era, sere erau unde creşteau roşii, mere. Dar acum nu a rămas nimic'', a menționat Ion Ostapenco. 

''Acum toţi au plecat, mai ales cei tineri, bătrânii care mai erau au murit. Ştiţi cum era înainte, grădini, vii, sere.''

Înainte, familia Ostapenco avea o gospodărie mare, la fel ca şi vecinii. Astăzi au rămas doar cu cîteva găini pe lângă casă. Bătrânii spun că pe zi ce trece le este tot mai greu, dar nu vor să plece din satul în care au trăit o viaţă.

''Acum nu mai putem deja. Ne-au mai rămas nişte găini. Înainte mai ţineam şi o vacă, două şi capre, şi un porc. Creșteam de toate când eram mai tineri.''

Satul Tricolici a fost întemeiat în anul 1918, iar conform recensământului din 2004 populaţia sa este de 69 de locuitori.