Saul Niguez şi-a prelungit contractul cu Atletico Madrid până în 2026
Saul Niguez este fericit să rămână la Atletico Madrid! Mijlocaşul în vârstă de 22 de ani susţine că poate să progreseze ca fotbalist la clubul madrilen. Jucătorul spaniol şi-a prelungit contractul până în anul 2026.
Niguez este legitimat la Atletico din 2008, de la vârsta de 14 ani.
"Reînnoirea contractului mă face fericit. Asta înseamnă că clubul mizează pe mine. Lumea a rămas surprinsă că am semnat pe o perioadă atât de lungă. Când directorul general Miguel Angel mi-a propus să-mi renovez acordul, i-am spus că voi semna pe atâta timp cât doreşte clubul. Eu chiar doresc să mă aflu aici şi mă simt fericit", a comunicat mijlocaşul Atletico Madrid, Saul Niguez.
Niguez n-a exclus nici posibilitatea chiar de a-şi încheia cariera la Atletico.
"Trebuie să-mi mai renovez contractul o dată sau de două ori. În caz contrar, trebuie să mă retrag la vârstă de 31 de ani. Dorința mea este să rămân la club şi am demonstrat asta când am semnat noul contract", a comunicat mijlocaşul Atletico Madrid, Saul Niguez.
În sezonul trecut Niguez a jucat 53 de meciuri și a înscris 9 goluri, dintre care 4 în Liga Campionilor. Recent, el a devenit vice-campion european cu naţionala de tineret a Spaniei.
Fotbalistul a fost ales în echipa ideală a competiţiei şi a ieşit cel mai bun golgheter al turneului, cu 5 goluri la activ.