Savo Milošević a demisionat din funcția de antrenor principal al echipei Partizan Belgrad
Legenda fotbalului sârb, Savo Milošević, nu va mai veni în Moldova. Acesta a demisionat din funcția de antrenor principal al echipei Partizan Belgrad, formaţie care urmează să joace în data de 17 septembrie, la Orhei, cu Sfântul Gheorghe Suruceni în turul doi preliminar al Ligii Europei.
Tehnicianul a decis să plece după scandalul de la ultimul meci din campionat cu Voijvodina Novi Sad. Milošević, unul dintre golgheterii Campionatului European din 2000, a avut ieșiri nervoase în timpul partidei, fiind eliminat de arbitru.
Nemulțumit de o decizie a centralului, acesta nu s-a mai putut abține și a aruncat cu o sticlă de apă în direcția oficialului. După ce a fost trimis în tribune, Milošević nu s-a calmat. A dat cu piciorul într-un microfon aflat între cele două bănci de rezervă, iar în drum spre vestiare i-a înjurat pe adversari.
După aceste incidente, conducerea clubului Partizan i-a găsit un alt înlocuitor tehnicianului în vârstă de 47 de ani. Este vorba despre Aleksandar Stanojević. El mai antrenat gruparea din Belgrad în perioada 2010-2012. De-a lungul carierei, el a mai a pregătit-o pe PAOK Salonic, Maccabi Haifa, dar și echipa de juniori a Serbiei. În ultima perioadă a activat la cluburi din China.
Stanojević va debuta pe banca lui Partizan deja în următoarea de etapă din Super Liga sârbească în partida cu FK Rad iar peste două săptămâni va veni în Moldova, pentru meciul cu Sfântul Gheorghe Suruceni din preliminariile Ligii Europei.