Scade numărul studenţilor. Facultăţile la care studiază tot mai puţine persoane
Tot mai puțini studenți sunt înscrişi la universitățile din țară. Potrivit Biroului Național de Statistică, în ultimii cinci ani numărul acestora a scăzut cu aproximativ 30 la sută.
Din 2011 şi până în prezent cei mai mulţi studenţi i-au pierdut facultăţile de arhitectură şi cele de economie.
Dacă în anul de studii 2011-2012 în universităţile din ţară erau înscrişi aproximativ 104.000 de studenți, atunci în acest an s-au înscris aproape 75.000 de persoane, în scădere cu 28 la sută.
Statistica mai arată că puțin peste 57 de procente dintre studenți sunt femei şi doar 43 la sută - bărbați.
În acest an, cei mai mulţi studenţi au fost înscrişi în bază de contract, iar 41 la sută au fost admişi pe locuri fără taxă, cu finanţare bugetară.
O scădere considerabilă a numărului de studenţi se atestă, în primul rând, la facultățile care acum cinci ani erau în topul celor mai solicitate.
Statistica arată că numărul doritorilor de a deveni arhitecți a scăzut cu peste 40 la sută, iar facultățile de profil economic au pierdut aproximativ 35 la sută dintre studenţi, în comparație cu anul 2011.
O scădere a numărului studenților se atestă și facultățile de științe agricole și la arte.
Datele Biroului Național de Statistică mai arată că şi facultățile cu profil pedagogic, drept, medicină și farmaceutică au pierdut studenţi în ultimii cinci ani.