Scăldatul interzis în lacurile şi iazurile din Bălţi
Scăldatul în lacurile şi iazurile din Bălţi este contraindicat. Asta deoarece cantitatea de bacterii din apă depăşeşte de patru ori norma admisă. Mai mult, plajele nu sunt amenajate, iar echipamentul necesar pentru operaţiunile de salvare lipseşte.
Sticle goale, deşeuri şi multă mizerie, aşa arată locurile de agrement din Capitala de nord a ţării. Locuitorii oraşului spun că evită să se odihnească pe ştranduri din lipsa condiţiilor.
Administratorii bazelor de odihnă spun că echipamentul de salvare de care dispun este învechit şi nu au bani pentru a cumpăra altul nou.
Sanepid-ul din Bălţi susţine că nicio zonă de agrement din oraş nu corespunde normelor sanitare.
"Nu sunt amenajate plajele corespunzător pentru a nu permite spălarea nisipului în ape. Rezultatul bacteriologic nu corespunde cerinţelor, norma este depăşită de patru ori", precizează Vasile Moraru, şef-adjunct al Centrului de Sănătate Publică din Bălţi.
În acest an, din bugetul local au fost alocaţi 100 de mii de lei pentru amenajarea şi procurarea echipamentului necesar bazelor de odihnă din oraş. Banii însă vor ajunge la administratorii zonelor de agrement abia la sfârşitul verii.