Scandal "cu iz de atac politic" în comuna Prajila. Sătenii au blocat accesul în gospodăria unui fermier
În comuna Prajila, raionul Floreşti, a izbucnit un conflict între proprietarii de terenuri agricole. Mai mulţi săteni au blocat accesul în gospodăria unui fermier. Oamenii îl acuză pe acesta că nu-şi onorează obligaţiunile contractuale faţă de cei care i-au dat în arendă pământul. Omul de afaceri susţine că acest conflict are un substrat politic, dar promite că va plăti cât de curând toate datoriile.
În 2008, Nicolae Rotari a înfiinţat o gospodărie agricolă. El a încheiat contracte cu aproape 2.000 de proprietari de teren, care i-au dat pământul în arendă. La începutul acestui an contractul a expirat, iar sătenii vor să-şi recupereze terenurile. Fermierul nu a achitat deocamdată, oamenilor taxa de 1.400 de lei, sau cele 400 de kilograme de grâu aşa cum prevede contractul, invocând diferite motive.
"Mi-a zis că dacă vrei să-ţi ei cota eu nu am pentru tine pâine. Însă el pământul meu l-a folosit", a spus un sătean.
De cealaltă parte, antreprenorul califică acţiunile oamenilor drept un atac politic.
"O să le dau totul conform contractului să nu mai am nici o legătură cu ei. Şi primarul şi eu suntem de la PCRM. Ei sunt toţi de la PLDM. Este o probleă politică", a precizat Nicolae Rotari.
Primarul localităţii a declarat că omul de afaceri i-a promis că va ajunge la o înţelegere cu sătenii. Fermierul a dat asigurări că, în următoarele zece zile, va achita proprietarilor de teren toate datoriile.