SCANDAL DE AMPLOARE ÎN SUA. Oficialii americani sunt acuzaţi de conspiraţie împotriva statului
Paul Manafort, fostul şef al campaniei electorale a lui Donald Trump la prezidenţialele din SUA, a fost plasat în arest la domiciliu.
Dacă acesta va încălca regimul, va fi obligat să achite o cauţiune în valoare de zece milioane de dolari.
Aceeaşi pedeapsă i-a fost aplicată şi lui Rick Gates, fostul asociat al lui Manafort.
Cei doi sunt vizaţi de 12 capete de acuzare, printre care conspiraţie împotriva Statelor Unite, nedeclararea unor conturi deţinute în străinătate şi spălare de bani. Manafort este învinuit şi de faptul că ar fi primit ilegal milioane de dolari de la fostul preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici.
Acuzaţiile se regăsesc în ancheta privind implicarea Rusiei în campania prezidențială din SUA din 2016, condusă de procurorul special al Departamentului Justiției, Rober Mueller.
Începând cu anul 2006, pentru consultanţă, ar fi primit plăţi ilegale de milioane de dolari din partea formaţiunii fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici.
Acuzaţiile se regăsesc în ancheta privind implicarea Rusiei în campania prezidențială din SUA din 2016, condusă de procurorul special al Departamentului Justiției, Rober Mueller.
Chiar şi aşa, actul de inculpare nu sugerează că cei doi au fost implicaţi în acţiuni care ar fi influenţat rezultatului scrutinului. Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, dar şi omologul său rus, Vladimir Putin, neagă că ar avea legături ascunse.
- SUA vor sancționa organizații și companii rusești. Care este motivul
- Reacţii după ce Catalonia şi-a declarat independenţa. SUA şi Uniunea Europeană susţin Guvernul de la Madrid
- Primele acuzaţii oficiale în ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile din Statele Unite
- Sigur nu știai asta! Cum a luat naștere sărbătoarea de Hallaween
- Bill Gates a fost detronat. Cine este americanul care a devenit cel mai bogat om din lume
- Fostul șef de campanie al lui Trump va fi pus sub acuzare în ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA