SCANDAL de corupţie! Un fost preşedinte a fost reţinut
Fostul președinte al Braziliei a fost reținut într-un scandal de corupție care a zguduit țara. În același timp, poliția federală a efectuat mai multe percheziții la domiciliul său și la celelalte proprietăți ale acestuia.
Perchezițiile au avut loc în cazul scandalului de corupție Petrobas, care a zguduit Brazilia și a stârnit proteste de amploare, scrie libertatea.ro.
Autoritățile braziliene au efectuat 33 de percheziții și au emis 11 mandate de reținere. Domiciliul lui Lula da Silva din apropiere de Sao Paulo a fost vizat de aceste percheziții, precum și sediul institutului său. Inițial, presa din Brazilia a scris că fostul lider a fost dus la audieri, însă, potrivit BBC, acesta a fost reținut de către autorități.
O anchetă lansată în 2014 a scos la iveală un sistem de trucare a contractelor între Petrobas și subcontratorii săi, cu un commision de 3% la fiecare contract. O parte dintre această sumă a ajuns și mai mai mulți parlamentari.
Petrobras a evaluat la începutul anului trecut la 2 miliarde de dolari sumele deturnate, însă ulterior poliția a ridicat prejudicial la peste 11 miliarde de dolari.
Luiz Lula da Silva a condus Brazilia între 2003 și 2010 şi este mentorul politic al actualei preşedinte, Dilma Rousseff.