SCANDAL din cauza ouălor ucrainene. O persoană a murit, iar altele au ajuns la spital (VIDEO)
Un scandal ia amploare în Israel după ce s-a descoperit că ouăle importate din Ucraina sunt contaminate cu bacteria Salmonela. Din această cauză, câţiva oameni care au consumat produse au ajuns la spital, unul dintre care a murit, scrie 1tv.ru.
Pe rafturile magazinelor din Israel pot fi găsite foarte multe produse din Ucraina, însă, la început de an, au dispărut brusc toate ouăle produse în ţara vecină. Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat că alimentul este periculos pentru sănătate. Acum, oamenii sunt nevoiţi să cumpere ouă produse local.
Rezultatele testelor de laborator au confirmat că ouăle sunt infectate cu această bacterie, iar o alarmă generală a fost bătută după Anul Nou, atunci când numărul cazurilor de bolnavi cu Salmonela s-a dublat în toate oraşele din ţară. La începutul lunii ianuarie un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit la o clinică.
Israelul a început să importe ouă din Ucraina acum patru luni.
La sfârşitul lunii decembrie, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a vizitat Ierusalimul şi a declarat omologului său că ţara sa vrea să extindă comerţul cu Israelul. Problema este pusă sub semnul întrebării după ceea ce s-a descoperit.