SCANDAL fotbalistic între Rusia şi Muntenegru. Ce spune Akinfeev
Portarul naţionalei Rusiei, Igor Akinfeev, a făcut primele declaraţii după a fost lovit cu o torţă în cap la începutul partidei cu Muntenegru din preliminariile Campionatului European.
Akinfeev a declarat că se simte mai bine deja şi le-a mulţumit tuturor celor care l-au susţinut după incident. Portarul a declarat că nu ştia că în fotbal se pot întâmpla şi asemenea lucruri. El şi-a exprimat speranţa că astfel de incidente nu vor mai avea loc nici într-o ţară din lume.
Akinfeev s-a ales cu o comoţie cerebrală şi cu arsuri la gât după ce fanii muntenegreni au aruncat torţa în goalkeeper. Portarul fost scos apoi pe targă, iar arbitrul a considerat că meciul nu mai poate continua, aşa că a făcut semn celor două echipe să părăsească terenul.
După jumătate de oră, partida s-a reluat, însă în minutul 65, meciul a fost abandonat definitiv. Conform presei ruse, fanii muntenegreni au continuat să arunce cu diferite obiecte pe gazon, unul dintre care l-a nimerit pe Dmitrii Kombarov, iar arbitrul a întrerupt definitiv partida.
În urma acestor incidente, UEFA va dicta sancţiuni echipei gazdă. Cel mai probabil, Muntenegru va pierde meciul la masa verde cu 0-3.