Scandal în ajunul Centenarului. Având cetăţenie română, consilierul preşedintelui Maxim Lebedinschi a denunţat la SIS acţiunile tematice
Scandal în ajunul împlinirii celor 100 de ani de la Marea Unire. În timp ce la Ialoveni autorităţile îşi propun ca în Anul Centenarului să organizeze mai multe acţiuni tematice, consilierul şefului statului Maxim Lebedinschi denunţă iniţiativele la Serviciul de Informaţii şi Securitate. Potrivit lui Lebedinschi, acţiunile sunt periculoase şi pot afecta grav suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Consilierul prezidenţial, Maxim Lebedinschi a publicat pe Facebook o sesizare în care atrage atenţia Serviciului de Informaţii şi Securitate că acţiunile conducerii raionului Ialoveni pot fi calificate ca o uzurpare a puterii în stat. Contactat telefonic de postul nostru de televiziune el spune că vor fi depuse şi alte sesizări dacă acţiuni similare vor fi organizate şi în alte localităţi.
"În cazul în care vor fi întreprinse mai multe acţiuni ce atentează la integritatea Republicii Moldova, vom solicita şi intervenţia organelor Procuraturii şi a Ministerului de Interne", a spus Maxim Lebedinschi, consilierul preşedintelui în domeniul juridic.
De cealaltă parte, preşedintele raionului Ialoveni spune că nu se lasă intimidat şi califică acţiunile ca fiind un PR politic.
"Poate atentat asupra suveranităţii statului este armata rusă care se află pe teritoriul ţării noastre, de ce nu intervin acolo. Sau alte tentative ale socialiştilor cum ar fi ruperea hărţii României prin Parlamentul. Eu cred că ei fac PR din toate acestea", a spus Anatolie Dimitriu, preşedintele raionului Ialoveni.
La câteva ore de la depunerea sesizării la SIS, bloggerul Corneliu Gandrabur a publicat pe Facebook date dintr-un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie care arată că Lebedinschi a obţinut cetăţenia română în septembrie 2013.
Contactat telefonic, Lebedinschi a confirmat faptul, însă a spus că nu are nici carte de identitate şi nici paşaport românesc.
Astăzi, consilierul liberal din Criuleni, Ion Puşcaş, a anunţat că va propune declararea anului 2018 - Anul Unirii pe teritoriul localităţii. Un proiect de decizie în acest sens a fost depus spre adoptare pe masa Consiliului raional. În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
Actualitate