SCANDAL în cadrul Federaţiei Moldovenești de Box: ACUZAŢIILE aduse de antrenorul lotului naţional
Un nou scandal în cadrul Federaţiei Moldovenești de Box! Antrenorul lotului naţional, Petru Caduc, l-a acuzat pe preşedintele federației, Vasili Chirtoca, de faptul că vrea să sacrifice boxul din Grimăncăuţi. În replică, şeful forului a declarat că doreşte să dezvolte boxul şi în alte localităţi, iar unele decizii nu sunt pe placul lui Caduc.
Antrenorul lotului naţional de box, Petru Caduc, este nemulţumit de acţiunile conducerii federaţiei de profil. El consideră că preşedintele forului, Vasili Chirtoca, vrea să sacrifice boxul din Grimăncăuţi pentru a ridica nivelul şi altor boxeri.
Caduc a mai adăugat că liderii lotului naţional, printre care Veaceslav Gojan şi Dumitru Galagoţ, sunt indignaţi de acţiunile Federaţiei.
"Conducerea federaţiei doreşte să stopeze boxul din Grimăncăuţi, care este lider la nivel naţional. Îmi pare rău că preşedintele se uită sceptic la acest lucru. El vrea să ridice nivelul şi altor sportivi, jertfind boxul din Grimăncăuţi. Este o greşeală. Îmi pare foarte rău şi păcat de acest gest", a declarat antrenorul lotul naţional de box, Petru Caduc.
În replică, Chirtoca susţine ca Petru Caduc a făcut aceste declaraţii pentru că în cadrul forului nu se iau deciziile pe care antrenorul le-ar fi dorit.
"Oamenii care aduc rezultate şi pe care mereu îi susţii cred că trebuie să fie luate decizii care le propun ei. Dacă faci ceva nu pe placul lor, conform deciziei majorităţii, atunci ei fac aşa declaraţii. Cred că domnul Caduc face o greşeală în acest sens. Domnul Caduc este un antrenor talentat. A demonstrat acest lucru prin rezultate, dar eu tot nu sunt un om din stradă", a relatat preşedintele FM de box, Vasili Chirtoca.
Tensiunile din cadrul Federaţiei au început săptămâna trecută. Cei mai buni boxeri moldoveni, în frunte cu antrenorul lotului național, Petru Caduc, au cerut Federației de profil să ia măsuri după ce un grup de boxeri din țara noastră au reprezentat Transnistria la o competiţie internaţională.
În urma unei şedinţe, forul l-a sancţionat disciplinar pe boxerul Daniil Platonosvshi, care a apărut la competiţia din Rusia cu drapelul republicii separatiste.
Conducerea federaţiei a dat asigurări că astfel de cazuri nu se vor mai întâmpla.
"A fost primul caz de acest gen. Am discutat şi despre faptul de ce acest caz a avut loc cu un an în urmă, iar preşedintele Federaţiei de Box a aflat cu zece zile în urmă de pe reţelele de socializare, aşa cum a aflat toată lumea. Asta e încălcarea legilor statului, dar şi a regulamentului Federaţiei de box. Noi nu permitem aşa ceva", a adăugat, Vasili Chirtoca.
Totodată, în urma acestui caz, Federaţia i-a suspendat pentru jumătate de an pe antrenorul Alexei Mahonţev şi arbitrul Veaceslav Ulitka.