Scandal în Iran: Fotbalistele nu vor participa la Olimpiada din 2012 VEZI DE CE
Fotbalistele din Iran nu vor participa la Olimpiada din 2012 din cauza echipamentului lor. Jucătoarele au capul şi gâtul acoperite, ceea ce încalcă regulile impuse de FIFA.
Regulile religioase le impun femeilor islamice să se acopere din cap până în picioare, ele având voie să îşi arate doar faţa. În acelaşi timp, regulamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal prevede că: "jucătorii nu au voie să poarte însemne politice, religioase, comerciale sau mesaje personale".
Un reprezentant oficial al Iranului a declarat că, după interdicţia din 2010, când naţionala feminină a Iranului nu a fost permisă la Olimpiada din Singapore din cauza vălului de pe faţă, s-au străduit să facă modificările cerute de FIFA în echipamentul fetelor şi sperau ca în 2012, acestea să poată participa la competiţie, dar se pare că nici noua costumaţie nu i-a mulţumit pe oficialii forului internaţional.