Scandal în satul Găleşti. Un lac, mărul discordiei dintre săteni şi fostul arendaş VIDEO
Un iaz din satul Găleşti a devenit mărul discordiei dintre săteni şi fostul arendaş. Cazul este examinat în instanţă, care a pus sechestru pe lac. În timp ce primarul localităţii afirmă că bazinul acvatic a fost exploatat ilegal mai mult de un deceniu, arendaşul susţine că aleşii locali au preluat fraudulos lacul.
Potrivit primarului localităţii, Tudor Rodedeal, termenul de arendă al lacului a fost prelungit ilegal din 2008, până în 2034.
"15 ani s-au folosit ilegal, au adus prejudiciu la un milion şi ceva de lei. Au falsificat documentele ca să prelungeasdcă această ilegalitate până în 2034", a precizatprimarul localităţii.
Unul dintre consilierii care, în 2004, a votat pentru prelungirea termenului de arendă a lacului, recunoaşte că aleşii locali au luat o decizie greşită.
"S-a prelungit ilegal, deoarece nu s-a desfăşurat licitaţia. Consilierii nu ştiau că există aşa lege, că toate prelungirile contractelor se fac numai prin licitaţie", a explicat consilierul Sergiu Bunica.
Între timp, localnicii se revoltă, deoarece, până la elucidarea cazului, nu au dreptul să pescuiască. Iată ce spun aceştia:
"Judecata nu ia nici o măsură, au spus că totul e gata, că iazul o să fie a satului, dar iar se întorc înapoi documentele, se fac nedreptăţi".
"Ei aici n-au muncit, dar noi am lucrat şi banii care trebuia să-i primit îi reţineau pentru a face iazul".
Contact de Publika TV, arendaşul Gheorghe Erhan a negat toate aceste acuzaţii. Mai mult, el spune că Tudor Rodideal, încă înainte de a deveni primar, a încercat să-i ia cu forţa iazul.
"Îmi spune Gheorghe, tu să ţii minte, eu prin orice metodă, fie prin judecătorie, procuratură am să-ţi iau iazul", a spus arendaşul.
La sfârşitul anului trecut, iazul a fost preluat în gestiune de Întreprinderea municipală "Piscicola Găleşti", care a investit în jur de 40 de mii de lei. Ulterior, arendaşul ar fi contestat în instanţă acordul prin care a renunţat la iaz, invocând faptul că l-a semnat sub presiunea primarului.