Scandal într-un bloc de pe strada Milescu Spătaru din Capitală. Subsolul este plin cu apă
Spirite încinse într-un bloc de pe strada Milescu Spătaru din Capitală. Locatarii se plâng că, de jumătate de an, subsolul clădirii este plin cu apă din cauza unei ţevi defecte a reţelei de alimentare.
Oamenii spun că nu mai suportă mirosul urât şi se tem că din cauza acumulărilor de apă ar putea fi afectată şi fundaţia blocului. Administratorul edificiului susţine că a sesizat autorităţile municipale de nenumărate ori, însă reacţia a întârziat să apară.
"La această scrisoare nu am primit niciun răspuns. Ulterior, timp de trei luni, am expediat şi alte sesizări şi doar în luna octombrie au venit muncitorii şi au săpat. Ne-au spus că problema a fost soluţionată", a spus administratorul blocului, Larisa Zilici.
Oamenii sunt cu nervii întinşi la maximum.
"Această imagine o vedem în fiecare seară. Acolo poate să cadă copii, dar şi pentru adulţi este destul de periculos."
"Este un dezastru. Nu pot să deschid geamurile, zboară musculiţe. Muncitorii vin, sapă şi lasă aşa cum vedeţi. Cândva aveam aici flori, era frumos."
"Apa pătrunde în subsol şi creează probleme celor care locuiesc la primul etaj. Este groaznic."
"Am scos apa din subsol cu găleţile de mai multe ori, însă oricum continuă să se adune."
Responsabilii de la "Apă-Canal Chişinău" spun că ţeava este în gestiunea administratorului blocului, care este obligat să cumpere materialele necesare pentru reparaţia ţevii.
"Conducta avariată nu este la balanţa furnizorului de apă, respectiv noi nu purtăm nici o responsabilitate şi nici o vină pentru ceea ce se produce acolo. Au fost discuţii cu administratorul blocului care este gata să procure materiale, iar furnizorul de apă, contracost să remedieze această situaţie", a spus serviciul de presă "Apă Canal Chişinău", Nadeja Fotescu.
Locatarii blocului au primit asigurări că toate problemele vor fi înlăturate luni, 13 noiembrie.
- GROAZNIC! Ce se întâmplă dacă torni apă peste o cratiță în care a luat foc uleiul (VIDEO)
- Groaznic! Apa din fântâna Trevi din Roma a devenit de culoarea sângelui (VIDEO)
- Tragedie în Nepal. Un autocar plin cu pasageri a plonjat în apă de la mare înălţime. Cel puţin 30 de morţi
- Apa potabilă de proastă calitate. Peste 80 la sută din fântânile din ţară nu corespunde normelor sanitare