SCANDAL la Basarabeasca! Mai mult de jumătate de locuitori ai oraşului RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APĂ
Peste jumătate dintre locuitorii oraşului Basarabeasca riscă să rămână fără apă la robinete, pentru că furnizorul a adunat datorii de peste patru milioane de lei.
Primarul localităţii şi conducerea întreprinderii locale "Apă-Canal" propun creşterea tarifului de la 9 până la 12 lei pentru un metru cub de apă. Ideea nu este, însă, susţinută de majoritatea consilierilor locali, formată din socialişti şi comunişti.
Conducerea întreprinderii "Apă Canal" spune că problemele au început după scumpirea energiei electrice, fapt care a generat datorii de patru milioane către furnizorii de curent. Mai mult, tariful nu a fost neschimbat de şase ani.
"Atunci când nu se măresc tarifele, cheltuielile noastre nu sunt acoperite. Oamenii pot rămâne fără apă, nu peste câteva zile, dar chiar de astăzi", a spus directorul "Apă-Canal" Basarabeasca, Serghei Dvişcov.
Primarul oraşului, care reprezintă formaţiunea Partidul Nostru, propune ca tariful să fie majorat în baza calculelor ANRE din 2010. El îi acuză pe consilierii socialişti şi comunişti de populism.
"Dacă aleşii locali nu ar fi blocat toate deciziile mele referitoare la tariful de 12 lei pentru apă, noi am fi rezolvat această problemă şi preţul nu ar fi afectat buzunarul locuitorilor. Acum, există riscul ca ANRE să majoreze tariful până la 18 lei. De toate acestea vor fi responsabili consilierii", a spus primarul oraşului Basarabeasca, Valentin Cimpoieş.
De cealaltă parte, consilierii socialiştii spun că administraţia întreprinderii trebuie să găsească alte metode pentru a-şi rezolva problemele financiare.
"Majorarea tarifului cu un leu sau doi nu rezolvă problema. Trebuie aduse în ordine întreprinderile din localitate. Într-un oraş atât de mic, două întreprinderi Apă-Canal sunt prea multe", a declarat preşedintele Organizaţiei Teritoriale PSRM Basarabeasca, Petru Puşcari.
Unii dintre locuitorii din Basarabeasca nu vor să plătească mai multe pentru apă.
Alţii susţin, însă, că mai bine achită mai mult, decât să rămână fără apă.
În oraşul Basarabeasca sunt 11.000 de locuitori. O parte dintre aceştia sunt deserviţi de o altă întreprindere municipală. Şi aceasta a acumulat datorii de peste 100.000 de lei.
- ANRE va organiza dezbateri publice privind rapoartele asupra calculelor noilor tarife la lumină şi gaze
- Doi experți străini vor verifica cum au fost stabilite tarifele la energia electrică și gaze naturale
- NOI MAJORĂRI DE TARIFE?! Apă-Canal cere scumpirea apei din municipiul Chişinău
- "Apă-Canal Chişinău" cere majorarea cu peste 50% a tarifelor pentru livrarea apei şi servicii de canalizare
- VESTE BUNĂ! Preţul gazului natural se micşorează cu 11 la sută. ANUNŢUL făcut de ANRE
- Sătenii din Cişmichioi vor plăti mai scump pentru un metru cub de apă