SCANDAL la cariera din Micăuți. Localnicii, deranjați de zgomotul provocat de lucrările de extragere a materialelor de construcție
Scandal în jurul carierei din satul Micăuți, raionul Strășeni. Mai mulți localnici sunt nemulțumiți de zgomotul provocat de lucrările de extragere a materialelor de construcție. Oamenii susțin că această carieră de calcar activează ilegal și s-au adresat cu o scrisoare la Parlament. Ei spun că din cauza lucrărilor li se dărâmă pereții și gardurile caselor.
"În fiecare zi sunt zgomote de la carieră, noi am scris și plângeri. Uitați-vă aici, totul s-a crăpat, gardurile", a spus o femeie.
"Casa crapă, zgomotul se aude, ne deranjează, se aude, dacă suntem aici, aproape", a explicat un bărbat.
"Mai mult pe timp de noapte, când ei sunt în funcțiune. Dar nu aș spune că e deranjat, noi suntem aici, aproape, nu aș spune că este o problemă majoră", a spus o localnică.
Echipa noastră de filmare s-a deplasat la fața locului pentru a vorbi cu administratorul companiei.
Cel puțin, în prezent lucrările de extragere a materialelor de construcție nu se desfășoară la această carieră. Paza companiei care o administrează ne-a interzis să ne deplasăm pe acest drum, iar la fața locului a fost chemată poliție.
Firma care administrează cariera e în proces de insolvabilitate, iar la mijlocul lunii august Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constat lipsa actelor necesare pentru activitatea acesteia.
" - Toate actele sunt în regulă. - Ați avut obiecții de la Inspectoratul Ecologic. - Este prescripția și toate actele au fost prezentate. Eu sunt noul administrator, desemnat de instanță. - Dar cât de corect este ca o companie în proces de insolvabilitate să continue să activeze? - Îmi cer scuze, eu sunt la volan. - Dar considerați că este corect...", a declarat
administratorul carierei.
Pretențiile față de administrația carierei nu se opresc aici. Mai mulți agenți economici care au oferit terenurile lor pentru extragerea materialelor de construcţie susțin că nu au primit toți banii promiși pentru arendarea loturilor. Mai mult, aceștia susțin că în spatele carierei ar sta deputații Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.
"- Au fost negocieri chiar cu Nichiforciuc și Andronachi? - Am discutat și cu ei, dar prin oamenii interpuși. Au fost delegați niște oameni", a menționat proprietarul unei companii.
Și deputatul PAS Lilian Carp a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, că firma care gestionează cariera din Micăuți, de facto, aparține celor doi deputați.
"Această activitatea ilegală este coordonată de doi deputați, Eugeniu Nichiforciuc și Vlad Andronachi. Această carieră aparține lui Nichiforciuc și Andronachi, prin persoane interpuse din familie. Acum pregătesc sesizările la Procuratură", a precizat Lilian Carp.
Foștii democrați Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi nu au răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu la acest subiect. Precizăm că la solicitarea postului nostru de televiziune, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale a confirmat că lucrările de exploatare a carierei sunt autorizate.