Scandal la Durleşti: Peste 400 de familii aşteaptă apă de trei ani
Au achitat câte 10 mii de lei, dar banii lor s-au dus pe apa sâmbetei. De aproape trei ani, sute de familii din Durleşti aşteaptă să fie dat în exploatare apeductul din localitate. Mai exact, peste 400 de familii din localitate nu pot beneficia de apeduct.
După ce au plătit câte o sumă impunătoare, zeci de familii au mai dat, suplimentar, între două şi şase mii de lei, pentru ca apeductul să fie pus în funcţiune, dar fără niciun rezultat. Oamenii dau vina pe Primărie.
De cealaltă parte, primarul învinuieşte firma care a executat lucrările că nu şi-ar fi îndeplinit până la capăt obligaţiunile contractuale. Oficialul spune că banii restanţi îi va achita, după ce apeductul va fi dat în exploatare.
Între timp, reţeaua de apă potabilă zace fără niciun rost sub mormane de nămol şi nisip. Oamenii spun că singura soluţie care le mai rămâne este să apeleze la instanţa de judecată.