Scandal la Hertha Berlin după ce Kalou a filmat un coechipier care era testat la COVID-19
Embed:
Jucătorul clubului Hertha Berlin, Salomon Kalou, a provocat un scandal de proporţii în fotbalul german. Într-un live pe una dintre reţelele de socializare, atacantul ivorian a arătat că jucătorii nu respectă regulile de distanţare socială, iar apoi a intrat într-o cameră în care unul dintre coechipierii săi era testat la coronavirus. Medicul care efectua testul avea mască şi mănuşi, dar nu şi halatul necesar.
" - Sala, te rog, şterge filmul. Aici nu avem voie decât două persoane.
- E doar o glumă. E totul în regulă. "
Clubul Hertha a reacţionat imediat şi l-a suspendat pe o perioadă nedeterminată pe Salomon Kalou, pentru că a încălcat regulile interne fundamentale ale echipei şi a arătat un comportament care nu corespunde nici situaţiei şi nici regulilor de conduită ale clubului. Atât jucătorul, cât şi gruparea din Berlin riscă sancţiuni drastice din partea Ligii Profesioniste de Fotbal din Germania.
Scandalul vine pe fonul celor 10 cazuri noi de contaminare cu COVID-19, confirmate în rândul cluburilor din primele două divizii din fotbalul german. În total, au fost efectuate 1724 de teste.
Meciurile campionatului ar putea fi reluate în luna mai, însă cancelarul Angela Merkel urmează să ia o decizie în acest sens miercuri.