Scandal la Hollywood: Regizorul "Bohemian Rapsody" acuzat DIN NOU de întreţinerea a unor relaţii SEXUALE cu minori
Bryan Singer, regizorul filmului "Bohemian Rhapsody" este acuzat din nou de întreţinerea unor relaţii sexuale cu minori, potrivit Variety.
Acestea apar într-un articol publicat miercuri într-un cotidian american, în urma unei anchete făcute de jurnalişti în ultimele 12 luni.
Autorii articolului au vorbit cu peste 50 de surse, inclusiv cu patru bărbaţi care şi-au prezentat în premieră experienţele cu Singer.
Unul dintre aceşti bărbaţi susţine că, în 1997, pe când avea 17 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu regizorul, la una dintre petrecerile organizate în casa acestuia, informează mediafax.
Un altul spune că a făcut sex cu Singer pe când avea 15 ani, tot în 1997, în locuinţa din Beverly Hills a cineastului. Ambii bărbaţi spun că Singer ştia că sunt minori.
Presupusele victime au spus că aceste experienţe le-au marcat psihologic, confruntându-se ulterior cu depresia, sindrom post-traumatic, dependenţa de diverse substanţe. În decembrie 2017, Bryan Singer a fost concediat din echipa de producţie a filmului "Bohemian Rhapsody", după ce regizorul a fost acuzat că a violat, în 2003, un bărbat care, la acea vreme, era minor. Singer a negat acuzaţiile.
Producătorul filmului "Bohemian Rhapsody", 20th Century Fox, a luat decizia de a-l concedia pe Singer după mai multe conflicte ale acestuia cu actorul Rami Malek - interpretul liderului trupei Queen, Freddie Mercury -, provocate de mai multe absenţe nejustificate ale cineastului.
Regizorul Dexter Fletcher i-a luat locul, deşi mai erau doar două săptămâni de filmare.
Filmul "Bohemian Rhapsody" - care, între timp, a devenit musicalul cu cele mai mari încasări din toate timpurile (800 de milioane de dolari, la nivel mondial) - a primit, marţi, cinci nominalizări la premiile Oscar 2019, printre care şi la categoria "cel mai bun lungmetraj".
De asemenea, pe 6 ianuarie, a primit un Glob de Aur pentru cel mai bun film dramă. Bryan Singer, bisexual asumat, este un regizor şi producător de film american, care şi-a câştigat celebritatea odată cu lansarea lungmetrajului "Suspecţi de serviciu", în 1995. El se bucură de o mare popularitate în rândurile fanilor de producţii SF şi benzi animate, datorită primelor două filme din seria "X-Men" şi peliculei "Superman Revine".
Fapt divers
- Patru victime a represiunilor politice din perioada sovietică vor fi despăgubite cu peste 390 mii lei
- ALERTĂ! Gripa a făcut a 19-a victimă în România
- CUTREMURUL de 6,7 grade din Chile: Doi oameni ŞI-AU PIERDUT VIAŢA, iar zeci de clădiri au fost GRAV AVARIATE
- Nominalizările Oscar 2019. Care sunt favoriţii criticilor Academiei Americane de Film