SCANDAL la o Universitate. Mai mulţi savanţi, ACUZAŢI că ar fi falsificat informaţii
Universitatea din Tokyo a anunţat începerea unei investigaţii în urma unor zvonuri anonime care au afirmat că ar exista informaţii falsificate în 22 de studii universitare realizate de şase grupuri de cercetare, anunţă descopera.ro.
Un individ sau un grup cunoscut cu numele de ,,Ordinary_research'' a pus la indoială înformaţii şi grafice din mai mult de 100 de pagini care au fost furnizate universităţii în două tranşe, pe 14 şi 29 august 2016.
Universitatea nu a oferit numele cercetătorilor sau al publicaţiilor suspectate, însă documentele au fost publicate online în japoneză. Aceştia au identificat în mare parte materiale biomedicale care au apărut în publicaţii precum Nature, Cell, The New England şi Journal of Medicine. Autorul celor şapte lucrări este fizicianul şi specialistul în diabet Takashi Kadowaki, fost director al unui spital universitar
,,Aceste acuzaţii sunt false, înjositoare şi realizate de un reclamant fără identitate,'' a declarat Kadowaki.
Anunţul a fost făcut după ce universitatea a realizat o investigaţie preliminară. În cadrul anunţului a fost confirmat că după această etapă nu a fost descoperită nicio abatere. ,,Ordinary_researchers'' afirmă că a trimis şi documente care includ detalii despre subvenţiile care au sprijinit cercetările de la Ministrul Educaţiei, Agenţii de finanţare, Societăţi Academice şi media din Japonia. Mai mulţi comentatori au declarat că lecţiile trecute despre scandalurile din lumea ştiinţifică nu au fost învăţate. ,,Dacă afirmaţiile sunt reale, unele laboratoare din cadrul Universităţii din Tokyo au continuat să falsifice informaţii în decursul a 10 ani,'' a declarat Masahiro Kami, fost director al Universităţii din Tokyo.
- Românii care apar în reportajul Sky News, puși sub urmărire penală
- ATENŢIE, ŞOFERI! Poliţiştii desfăşoară activităţi de combatere a actelor false (VIDEO)
- SITUAŢIA LA FRONTIERĂ în ultima săptămână: Încalcările înregistrate
- Cozi după subvenţii! 500 de fermieri au depus, în primele zece zile, cereri pentru a obţine subvenţii
- Situaţia la frontieră: Doi moldoveni, deportaţi din Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană
- AMUZANT! Cum au ajuns trei instituţii de învăţământ să fie evacuate din cauza unei folii protectoare