SCANDAL la Primărie. Şedinţa CMC a fost amânată, după ce au fost retrase mai multe proiecte
Şedinţa Consiliului Municipal Chişinău nu a mai avut loc. Viceprimarul Fadei Nagacevschi a anunţat că e nevoie de timp pentru evaluarea unor proiecte aflate pe ordinea de zi.
''În condiţiile sanitar-epidemiologice din Republica Moldova, dar şi ţinând cont de ultimele modificări legislative care au avut loc urmare a legilor votate de către Parlamentul Republicii Moldova, executivul îşi retrage de pe ordinea de zi toate proiectele de decizie, pentru reevaluare, pentru analiză şi revenim la o dată ulterioară la înaintarea iniţiativelor, de proiecte de decizie", a spus Nagacevschi.
Consilierul Partidului Liberal, Ion Cebanu, a scris pe facebook că amânarea şedinţei ar fi fost cauzată de fapt de un contract pe care primarul general l-ar fi vrut neaparat pe ordinea de zi.
"Cineva l-ar fi susținut, dar a mai cerut încă 3 proiecte funciare, pentru că nu au bătut palma și ca să pună presiune pe unii consilieri slabi de fire, primarul l-a trimis pe Nagacevschi să strice ședința. Ăsta-i adevărul!'' a declarat Cebanu. Acesta a mai scris că ''fracțiunea PL a propus să formeze o alternativă de dreapta împotriva lui Ceban și a invitat toți consilierii de dreapta să pună umărul la constituirea unei majoritați în CMC'', a scris Ion Cebanu.
Consilierii PAS consideră că ar fi fost probleme cu ordinea de zi, dar sunt de acord cu amânarea şedinţei.
''Au fost pe ordinea de zi cinci Planuri Urbanistice Zonale care cu siguranţă sunt cu mari încălcări şi care nu excludem faptul că sunt şi cu interese în spate. În afară de asta, cu toţii înţelegem şi vedem care e situaţia că numărul de cazuri care este în creştere. Eu cred că a fost o decizie corectă de a amâna şedinţa de astăzi'', a declarat preşedintele fracţiunii PAS din CMC, Roman Cojuhari.
Iar preşedintele Fracţiunii Platforma DA în CMC, Andrei Năstase, e de părere că amânarea şedinţei este o încălcare a regulamentului:
''Dacă era ceva anume, cred că trebuia să se refere doar la acel proiect, sau acele chestiuni de pe ordinea de zi vulnerabile, dar să întrerupi sau să sabotezi o şedinţă a Consiliului Municipal fără o acoperire regulamentară şi să te ascunzi după starea sanitară din societate, mi se pare cumva lipsită şi de bun simţ şi încălcând iarăşi legislaţia.''
Contactată de postul nostru de televiziune, consiliera pe comunicare a primarului de Chişinău, Natalia Ixari, a menționat că nu comentează acuzațiile consilierilor şi că proiectele au fost retrase pentru a fi reevaluate.
Secretarul Consiliului Municipal, Adrian Talmaci, ne-a comunicat că nu ştie când va fi următoarea şedinţă şi că se va analiza dacă acestea vor avea loc în regim online.