Scandal la protestul PPDA, PAS şi PLDM din Nisporeni. Liderii formaţiunilor, alungaţi din centrul oraşului de către localnici
Embed:
Scandal la protestul organizat duminică la Nisporeni de Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi liberal democraţi. Liderii formaţiunilor au fost alungaţi din centrul oraşului de către localnici. Oamenii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că politicienii au venit să organizeze o manifestaţie cu scop electoral şi nu să asculte problemele lor, aşa cum era anunţat iniţial.
Printre cei care au organizat protestul se numără liderul PAS, Maia Sandu, secretarul general al PPDA, Chiril Moțpan, dar şi vicepreşedintele PLDM, Ion Terguţă. Aceştia au fost huiduiţi de mai mulţi localnici şi acuzaţi de minciună.
Unul dintre organizatorii protestului opoziţiei la Nisporeni este şi Victor Ulinici, condamnat în 1998 la opt ani de puşcărie pentru tâlhărie. Atunci, bărbatul, alături de câțiva complici, a dat buzna peste paznicul de la un depozit de prune uscate, l-a legat de o bară metalică, afară, pe ger, și a furat câteva tone de prune. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Nisporeni.

- Protest cu vaci la Ungheni. Motivul pentru care mai mulţi fermieri şi-au adus animalele domestice în faţa unui bar care aparţine liderului local al PPDA
- China: Protest inedit al unor părinţi după un scandal legat de vaccinuri contrafăcute
- Un sat din Drochia trăiește sub teroarea VULPILOR: Nu te poți apară de ele, nu poți ține o găină lângă casă