"SCANDAL PROVOCAT INTENŢIONAT!" Ce spune patronul localului din Vadul lui Vodă, acuzat de 4 tinere că ar fi fost agresate
Patronul localului din Vadul lui Vodă, acuzat de patru tinere că ar fi fost agresate, spune că în realitate el este cel păgubit. Potrivit lui, tinerele au provocat intenţionat scandalul, fiindcă nu aveau bani ca să achite consumaţia.
Patronul afirmă că după ce au fost deservite, fetele au spus că vor achita în valută străină, iar după ce au primit refuz au început să înainteze pretenţii că mâncarea ar fi sărată şi chiar expirată. În vâltoarea scandalului, fetele au părăsit localul fără ca să plătească, iar administratorul localului spune că se va adresa poliţiei pentru a recupera plata în sumă de 300 de lei.
De asemenea, deşi au ameninţat că vor depune o plângere la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, administratorul localului spune că, deocamdată, nu a primit niciun aviz de la insituţia de control.
PUBLIKA.MD aminteşte că, pe 2 iulie, una din fetele care a consumat în localul din Vadul lui Vodă a trimis pe adresa redacţiei, la rubrica "Martor ocular", imagini ce surpind o ceartă dintre consumatori şi o doamnă care ar fi de la bucătărie.
- Autorităţile din Dubăsari, în ALERTĂ. O femeie s-a aruncat în gol de pe pod
- Distracţie şi adrenalină la Festivalul aviatic de la Vadul lui Vodă
- Tinerii şi femeile democrate învaţă cum să se impună în politică la şcoala de vară de la Vadul lui Vodă
- Două grenade și focoase pentru trotil, găsite pe marginea drumului