Scandal SEXUAL în Israel! Vicepremierul Silvan Shalom şi-a dat demisia în urma unor acuzaţii
Vicepremierul Silvan Shalom, un veteran în cadrul Partidului Likud al premierului Benjamin Netanyahu, a demisionat în urma mai multor acuzaţii potrivit cărora a hărţuit sexual mai multe femei.
Decizia lui Shalom, ministru de Interne şi, anterior, ministru de Externe, nu ar urma să afecteze stabilitatea Guvernului Netanyahu, potivit unor analişti.
Presa israeliană a scris în ultima perioadă că mai multe femei s-au plâns de faptul că Shalom le-a hărţuit.
Procurorul general israelian a cerut duminică poliţiei să ancheteze aceste acuzaţii.
"Am decis să demisionez din funcţia de ministru şi din Knesset", a anunţat Shalom într-un comunicat, declarându-se îngrijorat de faptul că aceste ultime evenimente ar putea să-i afecteze familia.
Shalom nu este primul oficial israelian de rang înalt nevoit să demisioneze într-un scandal de hărţuire sexuală.
Fostul preşedinte israelian Moshe Katsav a demisionat în 2007, iar ulterior a fost condamnat la şapte ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat că a violat în două rânduri o asistentă, pe când era ministru, la sfârşitul anilor '90, şi că a agresat sexual alte două femei care lucrau pentru el pe când era preşedinte al Israelului.
Katsav a negat orice infracţiune.