SCANDAL! Ţîcu prezintă documente care demonstrează că Bodişteanu ar fi spălat sute de mii de lei la MTS (VIDEO)
Noul ministrul al Tineretului şi Sportului, Octavian Bodişteanu, este acuzat de spălare de bani. Acuzaţiile vin din partea fostului ministru al Tineretului şi Sportului Octavian Ţîcu.
Acesta spune că în perioada în care Bodişteanu ocupa funcţia de viceministru al Tineretului şi Sportului a spălat sume mari de bani, împreună cu Octavian Bucătari, care era şeful Direcţiei Sport de Performanţă. Ţîcu, însă, a menţionat că fostul ministru Ion Ceban nu cunoştea despre schemele existente, deoarece toate documentele erau semnate de Octavian Bodişteanu.
Octavian Ţîcu a prezentat mai multe documente care ar demonstra acest lucru.
"Din 2012 a început această maşinărie comună, în care sute mii de lei erau spălaţi prin intermediul anumitor ordine", a declarat Octavian Ţîcu.
Fostul ministru a menţionat că spălarea de bani a avut loc prin intermediul cantonamentelor care erau organizate fără licitaţii, procurarea biletelor de avion pentru sportivi, dar şi pregătirile pentru Jocurile Olimpice.
În urma neregulilor depistate, Octavian Ţîcu a dispus iniţierea unui audit intern, cu susţinerea Uniunii Europene.
"Auditorii s-au plâns că au avut acces dificil la documente contabile. Am fost nevoit să schimb lacătul, ca auditul să aibă posibilitatea să lucreze", a declarat Octavian Ţîcu.
Ţîcu a făcut un apel către Curtea de Conturi şi Procuratura Generală pentru a se autosesiza.
Mai multe declaraţii puteţi urmări în imaginile video.