SCANDALUL de la Băcioi: Consilieri şi secretarul consiliului local, repus în funcţie, ACUZĂ primarul localităţii de ilegalităţi
Scandalul din comuna Băcioi continuă. Mai mulţi consilieri, dar şi secretarul consiliului local, repus în funcţie, recent, acuză primarul localităţii de mai multe ilegalităţi. Printre acestea se numără înstrăinarea unui teren pe care urma să se construiască un cimitir. Aceştia susţin că Vitalie Şalari, dar şi rudele sale s-au ales în schimb cu numeroase favoruri, între care maşini luxoase.
"În 2015, dumnealui a hotărât să încalce legea şi foarte grav, înstrăinând opt hectare de teren din comuna Băcioi, care practic erau formate. Noi, consilierii am votat pentru asta că s-a format terenul dat pentru cimitir", a menţionat Valeriu Celcinschi, consilier local.
Potrivit consilierilor locali, terenul a fost înstrăinat fără o licitaţie publică, doar în baza unei decizii judecătoreşti.
"Printr-o încheiere judecătorească, care a fost judecător, domnul Gheorghe Balan. În 2015, dumnealui îl face proprietar tot pe acelaşi, care şi a deţinut terenul dat în arendă cu suma stabilită de judecătorie, 350 de mii de lei", a precizat Valeriu Celcinschi.
Totodată, consilierii locali susţin că Vitalie Şalari a repartizat ilegal terenuri mai multor persoane, inclusiv rudelor sale, care ocupă diferite funcţii în administraţia publică locală.
"Prin decizia Consiliului Comunal Băcioi 1/48 alocă şi repartizează teren,adică în număr 4, domnului Şalari Andrei, care este tatăl primarului, domnului Comendant Grigore, care este tatăl consilierului, Comendat Alexandru", a subliniat Viorel Gortolomei, consilier local.
Totodată, aceştia spun că Şalari ar fi dat ilegal un teren unei întreprinderi.
"În urma acestei tranzacţii domnul Şalari Vitalie cât şi tatăl primarului Şalari Andrei, soţia domnului Şalari au primit beneficii sub formă de automobile. Domnul Şalari, actualmente posedă un automobil de circa un milion de lei", a menţionat Viorel Gortolomei.
Secretarul consiliului local restabilit recent în funcție și care a fost prezentă la conferință, susţine că cea care a deţinut interimatul până acum, dar şi primarul nu-i permit nici până în prezent să intre în birou.
Primarul comunei Băcioi, Vitalie Şalari neagă toate acuzaţiile: "Ceea ce vorbesc ei sunt nişte aberaţii. Sunt organe abilitate în sensul dat, care pot să verifice".
Potrivit consilierilor locali, Vitalie Şalari a schimbat în doar câteva luni trei partide politice. Acesta a fost ales pe listele Partidului Liberal, dar a trecut în acest an la PUN, iar în ultimele zile - la "Platforma Demnitate şi Adevăr".
Amintim că scandalul la Băcioi a început săptămâna trecută. Atunci, secretarul consiliului local, care a fost restabilit în funcţie, nu a putut reveni la serviciu. Și asta pentru că cea, care a îndeplinit interimatul s-a baricadat în oficiu şi nu i-a permis să intre.
Actualitate