Scandalul de la Casa Regală a României a ajuns în presa străină. Trei generații ale familiei sunt implicate (VIDEO)
Scandalul de la Casa Regală a României a fost reflectat și în presa internațională. "Dispută acasă la Regele Mihai", titrează o agenție elvețiană. Iar publicații britanice și americane au semnalat "un scandal lipsit de demnitate" și că Familia Regală a depus plângere la poliție împotriva nepotului Nicolae, acuzat de agresarea personalului de la reședință.
Punctul de plecare în percepția externă a scandalului de la Casa Regală a României este un material al agenției Associated Press.
Informațiile sunt diseminate în câteva articole din presa elvețiană, britanică și americană. Iar comentariile se regăsesc în titluri, scrie tvr.ro.
Trei generații ale Familiei Regale au fost implicate într-un scandal public, după ce un nepot dezmoștenit a încercat să-l vadă pe bunicul său suferind, Regele Mihai, ultimul monarh al României.
Principesa Elena și-a acuzat fiul, pe Nicholas Medforth-Mills, că a nesocotit "viața privată, suferința și demnitatea" tatălui ei în vârstă de 96 de ani. Apoi și-a renegat fiul, se menționează în materialul AP. Care a fost preluat de Washington Post și New York Times cu titluri ce semnalează "disputa lipsită de demnitate care sfâșie mândra Famile Regală a României". Aceasta a depus plângere împotriva lui Nicolae, 32 de ani, singurul nepot al Regelui, acuzat că ar fi agresat personalul de la reședința din Aubone, a scris și The Telegraph. Nicolae a negat incidentele.
"Ceartă la căpătâiul fostului rege al României" - este titlul din Tribune de Geneve, care detaliază scandalul. Confirmă faptul că poliția locală desfășoară o anchetă în acest caz regal.
Regele Mihai este singurul lider din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial încă în viață, amintesc publicațiile străine.
- REGELE MIHAI A MURIT. Ce avere avea şi ce încasări primea lunar de la statul român
- Unde și-a petrecut ultimele zile din viață Regele Mihai
- Discursul istoric ţinut de Regele Mihai în Parlamentul României
- Cel mai impresionant discurs al Regelui Mihai, în 2006: Viaţa mea a fost o lungă şi loială aşteptare