Scandalul declanșat după meciul Italia - Serbia s-a transformat într-unul diplomatic
Incidentele de la meciul Italia - Serbia de marţi noapte au lăsat urme adânci în ambele tabere. Scandalul s-a transformat într-unul diplomatic, scriu cei de la Gazzetta dello sport. Este vorba de două tabere: cea care luptă pentru integrarea Serbiei în structurile europene şi cea care visează încă la Serbia Mare. Ultraşii sârbi ameninţă Italia: Meciul viitori veţi avea probleme.
În aşteptarea deciziei UEFA, rândurile ultraşilor sârbi s-au mai rărit: încă 19 dintre fani au fost reţinuţi la întoarcerea în Serbia. Aceştia se alătură celor 17, arestaţi imediat după meciul întrerupt dintre Italia şi Serbia.
Între timp, sârbii caută răzbunarea după cele întâmplate în Italia. "Meciul viitor veţi avea probleme şi voi şi naţionala voastră, a declarat unul din fani pentru Gazzeta delo sport! Războiul nostru e cu Federaţia, cu preşedintele Karadzic, pentru că l-a îndepărtat pe Antic, idolul nostru", au mai spus ultraşii.
Criminalul", "Bestia", "Omul negru de pe Marassi", aşa cum l-a numit presa pe Ivan după coşmarul din Genova, poate fi considerat şi un erou! Peste 4500 de oameni au ales butonul "îmi place" pe o pagină de Facebook dedicată lui Ivan Bogdanov. Jurnaliştii de la Gazzetta dello sport explică alegerea fanilor prin faptul că mulţi dintre ei sunt sârbi naţionalişti şi simpatizanţi ai Tigrilor lui Arkan. Acţiunea lui Ivan Bogdanov şi-a găsit adepţi şi pe forumul Lazio Ultras. Fanii lui Lazio, cunoscuţi pentru fanatismul lor, îi iau apărarea sârbului care a terorizat Italia.
Conform celor de la Gazzetta dello sport, Ivan şi-a justificat acţiunea după arestare: "Nu am nimic cu Italia. Îmi iubesc ţara mea! Ce am, am cu echipa naţională a ţării mele".