Scandalul medicilor falşi IA AMPLOARE. Un stomatolog din Prahova, în atenţia oamenilor legii
Una dintre posibilele victime a declarat, sub protecţia anonimatului, că a început să facă verificări pe cont propriu cu privire la stomatologul la care se trata imediat ce a izbucnit scandalul cu falsul medic italian.
”Am avut nişte bănuieli. Ceea ce mi s-a părut suspect în acel cabinet era afişată doar o singură diplomă, deşi lucrau doi medici, o doamnă şi un domn, iar la acel domn nu apărea şi diploma. Apoi am intrat pe site-ul Colegiului Medicilor şi nu l-am găsit. Atunci am început să caut pe internet şi l-am găsit pe Serghei Baciu figurând doar ca tehnician undeva în Republia Moldova. El a participat efectiv când mi-am făcut eu toate lucrările, adică a venit la doamna doctor, mi-a polizat dinţii, mi-a umblat pe canal”, a declarat pacientul care în cursul zilei de vineri, 15 februarie, va merge să depună o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătorie Văleni.
Acesta a precizat că ştie că nu este singurul pacient al bărbatului.
Pe rolul secţiei civile a Tribunalului Bucureşti există un proces intentat de un pacient împotriva clinicii din Vălenii de Munte, dar şi împotriva presupusului fals medic. Este un dosar deschis în august 2018 şi are ca obiect ”acţiune în răspundere delictuală”.
- FAKE NEWS în presa românească. TÂNĂRUL de 20 de ani, presupus că s-a sinucis, este viu și cercetat de poliție
- Orașul din România unde numărul cerșetorilor a scăzut într-un an de la 1.200 la 180. Cum a fost posibil
- CAZ BIZAR în România. Motivul pentru care patru bărbați au ajuns pe mâna poliției
- O tânără, bătută cu BESTIALITATE până la leşin pe un drum. Prietenii au filmat totul (VIDEO)