Scandalul peştelui cu paraziţi: Grigore Porcescu susţine că şefa de la ANSA trebuie să-şi dea demisia
Peştele cu paraziţi a provocat conflict între Centrul Republican de Diagnostică Veterinară şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Directorul centrului Grigore Porcescu spune că şefa de la ANSA, Ela Malai, trebuie să-şi dea demisia. Acesta este indignat de faptul că instituţia pe care o conduce el este acuzată de neglijenţă în scandalul peştelui infestat şi spune că veterinarii au anunţat despre nereguli.
"Prima informarea agenţiei este prin forma electronică şi a doua este prin suport de hârtie. Dintre aceste 72 de loturi care s-a vorbit anterior ele toate au fost certificate de către ANSA. Cerem doamnei Ela Malai ca să-şi ceară scuze de la toţi consumatorii Republicii Moldova că i-a dus în eroare şi poate până la urmă să-şi dea demisia", a spus directorul Centrului Republican de Diagnoză Veterinară, Grigore Popescu.
Directorul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară spune că a rămas surprins de acuzaţiile aduse instituţiei pe care o gestionează. Acesta a prezentat alături de colegi mai multe probe care ar demonstra că subalternii şi-au făcut treaba în acest caz.
"Poftim cantitatea şi masa eșantionului. S-au depistat în cavitatea abdominală helminți. Certificate eliberează inspectorul ANSA, el vede lotul, vede partida, ştie destinaţia", a spus şeful Secţiei Parazitologie, Igor Pînsaru.
Am telefonat-o de mai multe ori pe directoarea interimară ANSA, Ela Malai, pentru o reacţie, dar aceasta nu ne-a răspuns la telefon. Nici pe pagina oficială a agenţiei nu am găsit un comunicat la acest subiect.
Joi, după ce premierul Maia Sandu a anunţat că mai multe loturi de peşte cu paraziţi ar fi ajuns în şcoli, spitale, penitenciare şi pieţe, din neglijenţa responsabililor, ANSA a venit cu un comentariu.
Ela Malai spunea atunci că reprezentanții Centrului Republican de Diagnostică Veterinară vor fi trași la răspundere, pentru că nu ar fi făcut verificările necesare. Totodată aceasta a precizat că deja a fost deschisă o anchetă de serviciu și că se stabilesc toate circumstanțele.