Scântei în Parlament. Manifestațiile unioniste au provocat replici acide între Ghimpu și Dodon (VIDEO)
Replici acide în şedinţa Parlamentului. Şi astăzi, deputaţii s-au întrecut în declaraţii. Unirea Republicii Moldova sau audierea procurorului general au provocat discuţii cu scântei.
"Mihail Fiodorovici, lucișe krasnâm, cem golubâm bâti", a spus liderul PSRM, Igor Dodon.
"Domnul Bidon, e rău când e și albastru, și roșu! Înțelegi? Dar, tu, ești și una, și alta!", a spus în replică președintele PL, Mihai Ghimpu.
Astfel au început discuţiile din plen despre manifestările unioniste, care au avut loc duminica la Chişinău. Socialiştii au cerut ca persoanele, care au permis organizarea evenimentului să fie audiaţi în plen, deoarece acţiunile acestora ar atenta la statalitatea ţării. Drept răspuns, Mihai Ghimpu a venit cu o replică.
"Trădători sunteți voi care umblați cu stema Kremlinului și primiți bani din Rusia sute de milioane de lei pentru a deturna acest stat", a zis Mihai Ghimpu.
În alt context, președintele PCRM, Vladimir Voronin, a propus ca ședința de mâine a Parlamentului să fie anulată.
"Eu propun că mâine, unu aprilie, ședința să nu aibă loc. Atâtea povești, atâtea minciuni, atâtea hotărâri neimplementate și încă să mai votăm și unu aprilie, unde o să ajungem noi?", a menţionat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.
O altă rundă de replici acide între parlamentari a avut loc după ce deputaţii PLDM au propus audierea în plen a Guvernatorului Băncii Naţionale şi a procurorului general.
"Lăsaţi în pază...pace Banca Naţională. Hoţul, vorba a cui dle Voronin, "on sidet v tiurme" şi stă acolo. Al vostru stă în puşcărie şi tot voi arătaţi cu degetul la altul", a declarat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
"Dlomnule Hotineanu, ce se întâmplă cu pacientul că "nastupaet atcrîtîi nerv kagda abnarujeitese pacienta ". Iaca la el "atcrîtîi nerv" este drugul lui de la Banca Naţională", a relatat Vladimir Voronin.
"Eu singur mă mir de ce eu tac până acum. Dacă vrem să audiem Banca Naţională sau procurorul mai bine să-l întrebăm pe domnul Ghimpu, dacă vrem ceva să aflăm din România, trebuie să-l întrebăm pe Dodon ", a adăugat preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov.
Într-un final ambele propuneri au fost respinse.
- 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentele care vor avea loc în Capitală
- Manifestații în Capitală. Igor Dodon: Unirea înseamnă război civil. Nu vă jucați cu focul!
- Miting unionist de AMPLOARE! Oamenii marchează 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (FOTO)
- Mesaje ANTI-UNIONISTE, lipite pe panourile din Capitală (FOTO)
- Marșul Unirii la Chișinău: Cântece patriotice, urale, aplauze, gafe, alerte cu bombă și altercații
- Usatîi, luat peste picior de Dodon: Dă-i moldoveanului mintea cea de pe urmă (VIDEO)