Scaunele auto pentru copii, PERICULOASE pentru BEBELUȘI. Avertismentul medicilor
Scaunele auto pentru copii sunt foarte periculoase pentru nou-născuți. Potrivit cercetătorilor britanici, bebelușii se pot sufoca dacă stau mai mult de jumătate de oră într-un astfel de scaun.
Medicii spun că micuții de până la două luni nu au mușchii gâtului suficient de dezvoltați, pentru a susține capul nemișcat și s-ar putea sufoca.
Iar în urma unui experiment, savanții au demonstrat că pe parcursul unei călătorii îndelungate într-un scaun auto, la bebeluși a scăzut nivelul oxigenului în sânge și inima a început să bată de două ori mai repede.
În instrucțiunile de folosire ale scaunelor auto pentru copii este indicat că aceștia nu trebuie să se afle în el mai mult de două ore.
Totodată, cercetătorii recomandă părinților să aleagă cu atenție scaunul și să nu-l instaleze pe bancheta din față a mașinilor dotate cu airbaguri.