Scenarii de groază la Tiraspol: Autorităţile de la Chişinău pregătesc o invazie militară în regiunea transnistreană
Scenarii apocaliptice la Tiraspol. Invazia regiunii transnistrene de către forţele armate ale Moldovei este inevitabilă, consideră şeful Centrului de cercetări strategice, Andrei Safonov. Politologul consideră că în urma incidentului tragic de la Vadul lui Vodă, Chişinăul urmăreşte eliminarea din zona de securitate a militarilor ruşi din cadrul forţelor de menţinere a păcii.
Într-un comentariu, publicat pe site-ul tiras.ru, Safonov scrie că tentativa de a înlocui trupele ruseşti de menţinere a păcii cu o misiune internaţională civilă reprezintă o etapă de pregătire pentru o viitoare invazie în regiune.
Potrivit lui Safonov, în cazul în care trupele ruseşti vor fi retrase din regiune, Transnistria va fi supusă pericolului unei agresiuni militare. Dacă negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol vor intra în impas, autorităţile Moldovei vor face apel la forţele armate NATO sau ale României", scrie Andrei Safonov.
Invitaţii emisiunii Publika Report consideră că opiniile lui Safonov nu sunt decât nişte speculaţii. "Cu asta s-a speculat timp de 20 de ani şi acum au schimbat placa şi a venit Safonov, care a fost liderul în primul Parlament a Interdvijenie cu spumă la gură vorbea de suvernaitatea şi inpendenţa Republicii Moldova. E o aberaţie", a spus fostul ministru al Apărării, Ion Costaş.
"El este politolog, este născut la Chişinău, ştie foarte bine situaţia. A fost deputat în primul Parlament, era cel mai tânăr parlamentar, îl cunosc foarte bine şi clar că el apără interesele Transnistriei şi vrea cu orice preţ ca aceste forţe să fie prezente şi în continuare", a menţionat preşedintele Baroului de avocaţi, Gheorghe Amihalachioaie.