Scenarii despre negocierile dintre PLDM, PD şi PL: "Pot negocia doar cum să mai fure ce a rămas"
Negocierile dintre cele trei partide ale fostei Alianţe au stârnit mai multe speculaţii. Potrivit unor opinii, actuala clasă politică va ajunge la un consens. Totodată, alţi comentatori sunt sceptici în privinţa formării unei noi coaliţii.
Bogdan Ţîrdea scrie pe blogul său că actualele negocieri sunt lipsite de sens. Potrivit lui, singurul lucru care îl pot negocia exponneţii fostei AIE este cum să mai fure ce a mai rămas, iar o noua Alianţă va fi şi mai ineficientă decât cea veche. Ţîrdea spune că liderii celor trei partide au căzut în propria capcană, iar oricare pas făcut îi compromite.
"La Chişinău, "cardinalii" Alianţei se întrunesc în "conclav" pentru a desemna următorul ocupant al "sfântului" scaun din fruntea Guvernului", scrie Valentin Buda, pe platforma electronică a ziarului Timpul. Deşi la Vatican a ieşit fum alb, editorialistul se arată sceptic şi nu crede că la Chişinău ar putea apărea măcar fum negru.
Petru Bogatu scrie în Jurnal de Chişinău că negociatorii celor trei partide vor ajunge la un consens. Şi asta de frica unui eventual scrutin parlamentar. Bogatu afirmă că niciun partid nu este pregătit pentru alegeri anticipate.
Moldova Suverană titrează că aşa-zisele negocieri nu reprezintă altceva decât un vicleşug, iar partidele au intrat, astfel, în campanie electorală.