SCENARIU ALARMANT: Un conflict nuclear între SUA şi Rusia s-ar solda cu peste 90 de milioane de morţi şi răniţi, numai în primele ore
Oamenii de ştiinţă americani care participă la proiectul Science and Global Security al Universităţii Princeton au simulat un conflict armat între Statele Unite şi Rusia, cu utilizarea armelor nucleare. În urma acestei simulări au constatat că un astfel de conflict s-ar solda cu peste 90 milioane de morţi şi răniţi, numai în primele ore.
Conform scenariului, conflictul nuclear începe cu utilizarea armelor convenţionale, dar ulterior Rusia lansează un atac nuclear preventiv la frontiera dintre Germania şi Polonia unde se află forţe americane şi aliate. NATO ripostează cu un atac nuclear împotriva regiunii ruse Kaliningrad. În cele din urmă, în conformitate cu scenariul propus, conflictul escaladează într-un război nuclear tactic pe teritoriul european şi apoi se extinde în SUA şi Rusia, scrie adevarul.ro.
Autorii acestei simulări au subliniat faptul că acest proiect a fost "motivat de necesitatea de a sublinia potenţialele consecinţe catastrofale ale planurilor actuale de război nuclear din Statele Unite şi Rusia".
Anterior, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, a declarat că acţiunile iresponsabile ale administraţiei de Donald Trump au crescut riscul unui conflict nuclear, şi că Moscova are răspunsul pregătit.
Potrivit oficialului de la Moscova, pericolul unui astfel de conflict este mai mare acum decât înainte, subliniind că posibilitatea de a folosi arme nucleare într-un conflict ia forme alarmante.