Scene de groază la metrou: O fetiță, aruncată de tatăl ei în fața trenului (VIDEO)
Embed:
Scene teribile într-o staţie de metrou din New York, unde un bărbat s-a aruncat în faţa trenului împreună cu fiica lui.
S-a întâmplat la o oră de vârf, când peronul era plin. Martorii au văzut cum individul o prinde de mână pe fetiţa de cinci ani şi o trage după el, pe şine.
Totul s-a petrecut atât de rapid, încât mecanicul nu a putut opri la timp garnitura, care l-a ucis pe loc pe bărbat.
Ca prin minune, fetiţa a scăpat cu viaţă. Rănită uşor, a fost scoasă de sub metrou de un martor şi dusă la spital.
Poliţia nu ştie de ce a recurs bărbatul la acest gest, dar jurnaliştii au aflat că avea probleme psihice, scrie digi24.ro