Scene dramatice în capitala Bangladeshului: Un copil a căzut într-o conductă
Scene dramatice în capitala Bangladeshului. Sute de localnici participă la o operaţiune de salvare după ce un copil de numai patru ani a căzut într-o conductă abandonată.
Incidentul a avut loc în timp ce băieţelul se juca în zonă cu mai mulţi copii: "Mai mulţi copii se jucau în zonă când deodată un băiat în vârstă de patru ani a căzut într-o conductă de apă abandonată. De atunci oamenii au încercat şi continuă să încerce să salveze băiatul".
La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, trei unităţi de salvare. Deşi încercările iniţiale de a scoate victima cu ajutorul unei frânghii au dat greş, oamenii nu s-au dat bătuţi. Ţinând cont de diametrul extrem de mic al conductei, nici unul dintre salvatori nu poate coborâ în ea.
Astfel, oamenii trimit permanent mâncare, apă, dar şi oxigen către copilul blocat. Operaţiunea de salvare care a durat toată noaptea continuă până în prezent.