Scene rupte parcă din filme. Cum a marcat detaşamentul cu destinaţie specială "Pantera" 22 de ani de la fondare (VIDEO)
Zilnic, veghează legea şi ordinea publică. Uneori, înfruntă cu mult curaj chiar şi moartea, în timp ce stăvilesc violenţele din penitenciare sau îşi salvează colegii. Vorbim despre militarii din cadrul Detaşamentului cu destinaţie specială Pantera, care marchează 22 de ani de la fondare.
Astăzi, 19 militari au primit diplome şi distincţii. Mai mult, a fost prezentat armamentul din dotarea Departamentului "Pantera".
Deliciul sărbătorii a fost o revoltă simulată în penitenciar. Panterele au acţionat ca la carte.
Membrii acestei subunităţi de elită sunt convinşi că au pregătirea necesară ca să ţină sub control şi cele mai dificile situaţii.
"Nu ţin minte aşa misiuni, careia să nu-i facem faţă. Toate au fost destul de uşurele. Nu avem probleme în executarea misiunilor", a spus un militar.
Prezenţi la eveniment, ministrul în exerciţiu al Justiţiei Oleg Efrim şi premierul în exerciţiu Vlad Filat au apreciat curajul militarilor.
Departamentului "Pantera" a fost fondat pe 1 aprilie 1991. Din această subdiviziune fac parte 60 de militari.
- Detaşamentul cu destinaţie specială "Pantera", la cea de a 21-a aniversare de la fondare
- 10 angajaţi ai Detaşamentului "Pantera", acuzaţi de tortură. Unii recunosc că au bătut deţinuţii
- Show incediar pentru copii. Micuţii au văzut "Pantera" în acţiune VIDEO
- Sărbătoare la Detaşamentul cu destinaţie specială "Alfa"! Subdiviziunea împlineşte 20 de ani