SCHEMĂ CRIMINALĂ deconspirată de poliţişti. Unii membri aveau funcţii de răspundere în stat (VIDEO)
Poliţia a deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de contrabandă cu alcool. Unii membri aveau funcţii de răspundere în stat, iar prin abuz de serviciu îşi realizau planurile ilegale.
Alcoolul era transportat prin diferite puncte de trecere a frontierei şi nu era declarat controlului.
La data de 1 aprilie, au fost identificaţi câţiva suspecţi care procurau fără actele necesare cantităţi impunătoare de alcool etilic de la fabrica de alcool din raionul Orhei. Iar în 2 aprilie, un autocamion care transporta alcool etilic fără acte de proveniență, a fost reţinut în raionul Orhei.
După câteva percheziţii ale oamenilor legii, au fost găsiţi circa 42.000 litri de alcool etilic, 12.000 litri materie primă utilizată pentru fabricarea acestuia şi bani în valută, primiţi după comercializare.
Ca urmare a fost iniţiată o cauZă penală.
Actualmente, procedura de documentare şi identificarea persoanelor implicate în schemă continuă, iar MAI va reveni cu detalii suplimentare.