Schemă de contrabandă cu alcool etilic, deconspirată de poliţişti. Suspecţii au prejudiciat statul cu peste 9 mln de lei
Trei bărbaţi au ajuns pe mâna poliţiei pentru afaceri ilegale cu alcool etilic și produse alcoolice contrafăcute în proporții deosebit de mari. Suspecţii cu vârstele curprinse între 34 şi 41 de ani, domiciliaţi în Chişinău şi raionul Râbniţa, au prejudiciat bugetul de stat cu peste 9 milioane de lei.
Gruparea infracțională era condusă de un bărbat de 34 de ani. Acesta, împreună cu alte persoane produceau băuturi alcoolice în zona centru a Republicii Moldova, cât și vindeau ilegal alcool etilic.
Poliția a stabilit că alcoolul era transportat din regiunea Transnistreană prin postul vamal intern Criuleni spre Chișinău în remoci-cisterne, care sunt destinate transportării cimentului, în interiorul lor erau confecționate ascunzişuri specializate transportării vaselor din masă plastică cu alcool etilic.
Suspecţii au fost reţinuţi în flagrant în timp ce descărcau din două camioane peste 140 de vase de plastic cu alcool etilic a câte 22 litri fiecare, depistându-se circa peste 3000 litri de alcool, ascunse în locurile special amenajate a remorcii destinate transportării cimentului.
Din luna iunie până în septembrie 2017, grupul infracţional a transportat și a comercializat circa 120 de tone de alcool etilic.
Totodată, în urma perchezițiilor efectuate în depozite, la domiciliile şi în automobilele suspecţilor au fost depistate aproximativ 3.000 litri de alcool etilic, 6.000 de sticle de băuturi alcoolice fără acte de proviniență, telefoane mobile, 650.000 de lei proveniți din activitatea ilegală, înscrisuri de tip ciornă a activității frauduloase a întreprinderii şi un registrator video.
Au fost ridicate și două autocamioane, două remorci cisterne, aproximativ peste 52 toane de ciment, un microbus care era destinat transportării a acloolului etilic în Chișinău şi un jeep de model Chevrolet.
Trei membri ai grupării criminale au fost plasaţi în arest preventiv pentru 30 de zile.
Suspecţii riscă închisoare de până la cinci ani.
Social
- REGULI NOI pentru vânzarea produselor second-hand. Ce trebuie să cunoască comercianţii
- Percheziţii PCCOCS de amploare. Fraudă de milioane de lei descoperită la mai multe firme. Trei persoane reţinute
- Percheziții în cafenelele "Taxi Blues": Trei persoane reţinute pentru evaziune de aproape ŞASE MILIOANE de lei
- Manelistul Dani Mocanu, reţinut de DIICOT! Cântăreţul este acuzat de proxenetism
- Ce reguli trebuie să respecte investitorii străini pentru a obţine uşor şi rapid cetăţenia ţării noastre
- Un bărbat de 35 de ani, prins cu 600 de litri de alcool etilic fără acte de provenienţă