Schimb de "complimente" în Parlament. Ghimpu către Voronin: Eu am învăţat dreptul, nu ca voi, cum se fac plăcinte
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, şi cel al PL, Mihai Ghimpu, şi-au făcut azi "complimente". S-a întâmplat în cadrul şedinţei Parlamentului, după ce proiectul comuniştilor privind demiterea președintelui Legislativului a fost respins de deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană.
Liderul PL nu a scăpat ocazia să-l "înţepe" pe Voronin, după ce deputatul comunist Artur Reşetnicov i-a făcut observaţie preşedintelui comisiei parlamentare juridice, liberalul Victor Popa.
"Vladimir Nicolaevici, sunt buni băieţii tăi, dar în probleme juridice plutesc, trebuie să-i daţi afară. Vedeţi câtă zâzanie fac degeba, dacă nu cunosc Constituţia şi regulamentul", s-a adresat Ghimpu către Voronin.
Reacţia ultimului nu s-a lăsat aşteptată. "Dumneata în 14 ani de studii la facultatea juridică trebuia să înţelegeţi multe lucruri şi dacă înţelegeai cât de puţin ceva, nu înaintai niciodată aşa candidatură la funcţia de preşedinte al comisiei juridice a Parlamentului", a răspuns preşedintele PCRM.
Însă liberalul Mihai Ghimpu a vrut să fie el cel care pune punctul. "Eu am învăţat dreptul, adică adoptare de legi, şi n-am învăţat ca dumneavoastră cum se fac plăcinte. Este o diferenţă", a spus acesta.