Schimb de focuri între trupele indiene şi cele pakistaneze: Un militar a fost ucis
Cel puţin un militar pakistanez a fost ucis într-un schimb de focuri între trupele indiene şi cele pakistaneze izbucnit, azi, la frontiera disputatei provincii Kashmir, scrie antena3.ro. Incidentul a riscat să amplifice tensiunile între cele două puteri nucleare.
Armata pakistaneză acuză trupele indiene că au atacat un post de control în zona Sawan Patra, la frontiera provinciei Kashmir, disputată de cele două state. Armata indiană neagă informaţiile că ar fi atacat poziţii pakistaneze.
"Trupele pakistaneze nu au făcut decât să riposteze la un atac armat indian", a insistat purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, citat de Reuters.
Cele două părţi au deschis focul peste "linia de control" - zona demilitarizată recunoscută pe plan internaţional.
"Trupele indiene nu au pătruns în zona demilitarizată. Totuşi, este vorba de o încălcare a termenilor armistiţiului de către Pakistan", susţine, la rândul său, purtătorul de cuvânt al armatei indiene, colonelul Jagadish Dahiya.
Incidentul s-a soldat cu moartea unui militar pakistanez şi rănirea altuia.