Schimb de focuri la Toronto: Două persoane au fost ucise, iar alte 19 au fost rănite
Două persoane au fost ucise, iar alte 19 au fost rănite în urma unui schimb de focuri în oraşul canadian Toronto. Potrivit poliţiei locale, incidentul a avut loc după ce s-a iscat o ceartă între mai multe persoane care participau la un grătar.
Potrivit presei canadiene, incidentul a avut loc în timpul unui festival organizat de autorităţile din districtul Scarborough. Oamenii legii nu au precizat însă din ce cauză a izbucnit conflictul şi nici câte persoane au fost implicate în altercaţie.
"În altercaţie au fost implicate câteva persoane. Altercaţia a fost urmată de un schimb de focuri, în timpul căruia mai mulţi oameni au fost împuşcaţi, dintre care doi au decedat", a declarat şeful poliţiei Toronto, Bill Blair.
Forţele de ordine au precizat că printre victime este un bărbat de 20 de ani şi o adolescentă. Mai mult, cel puţin 8 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, care au fost rănite prin împuşcare, au fost spitalizate. Pe marginea acestui caz a fost deschisă o anchetă, iar poliţia caută în prezent martorii acestui incident.